Inapoi la Aparatul cardiovascular

INDICATII PENTRU PACIENTII CU CARDIOPATIE ISCHEMICA

Cardiopatia ischemica este o boala ce consta dintr-o insuficienta irigare cu sange a muschiului inimii.
De cele mai multe ori se datoreaza aterosclerozei vaselor care iriga inima (arterele coronare).
Ca urmare pacientul prezinta mai ales la efort, dar si in repaus, dureri precordiale (dureri in piept) sub forma de gheara, apasare, jena, sfredelire.
Exista pacienti care, desi prezinta boala, nu au nici un simptom (in special varstnicii si diabeticii).

FACTORII DE RISC IN CARDIOPATIA ISCHEMICA:
-fumatul
-obezitatea
-diabetul zaharat
-hipertensiunea arteriala
-hiperlipemiile (cresterea grasimilor in sange)

REGIMUL DE VIATA AL PACIENTILOR CU CARDIOPATIE ISCHEMICA
- Regimul alimentar trebuie sa excluda excesul de alimente bogate in colesterol: carnea grasa, creier, mezeluri, unt, oua, branzeturi grase, untura, ciocolata.
- Cafeaua trebuie consumata slaba, 1-2 cesti/zi, iar la pacientul cu tulburari de ritm (batai neregulate ale inimii), tahicardie sinusala (batai prea rapide ale inimii), nervozitate sau insomnie, cafeaua trebuie exclusa.
- Evitarea tensiunii psihice de orice gen survenita in familie sau la locul de munca.
- Renuntarea la fumat
- Instituirea antrenamentului fizic
- Munca fizica intensa este contraindicata.
- Gradul de efort fizic trebuie restrans pana sub nivelul efortului care produce durerea. Crescand progresiv efortul, durerea va aparea la eforturi din ce in ce mai mari. Antrenamentul fizic cel mai comun consta din plimbari zilnice, progresive ca durata si distanta, cu evitarea frigului si vantului.
- Actul sexual poate fi practicat, evitandu-se excesele. Eventual se poate administra inainte, in scop profilactic, nitroglicerina sublingual.
TRATAMENTUL MEDICAMENTOS este indicat de catre medic si va fi urmat toata viata.
Se vor trata concomitent bolile asociate ce reprezinta factori de risc si deci pot agrava cardiopatia ischemica: hipertensiunea arteriala, diabetul zaharat, hiperlipemia.

CONSECINTELE NERESPECTARII TRATAMENTULUI SI REGIMULUI DE VIATA IN CARDIOPATIA ISCHEMICA
1.Aparitia infarctului miocardic acut
2.Aritmiile cardiace (inima bate complet neregulat) cu posibilitatea de moarte subita.
3.Insuficienta cardiaca (inima nu mai este capabila sa pompeze sangele)

Informatii suplimentare puteti obtine vizitand site-ul GHIDUL PACIENTULUI (brosurile: Angina pectorala si Infarctul miocardic) www.ghidulpacientului.ro